ianuarie 13, 2011

Paine arabeasca cu tzatziki grecesc

0 Comments

   Pofteam de mult la asa ceva. Si cum pofta atinsese nivele ingrijoratoare, m-am pus pe treaba.
Plina de avant, am dizolvat 1 pliculet de drojdie uscata si 2 linguri de zahar intr-un pahar cu apa calduta. L-am acoperit si l-am lasat 10 minute.
 Am pus in robot 300 g faina, 100 ml ulei de masline1/2 lg-ta sare si lichidul in care am dizolvat drojdia. Si l-am pus pe domnul robot la framantat. Cand, ce sa vezi? In avantul meu pofticios am dat-o in bara pentru ca eu framantam aluat cu accesoriul de batut albusuri, care by the way s-a rupt. Eh... asta e! Pana ne familiarizam cu tehnologia secolului 21, o sa tot facem nefacute :)
  Anyway, am framantat aluatul cu mana, adaugand faina pana obtinem o coca moale, care nu se mai lipeste de maini. Si pentru ca ceasul batea o ora tarzie in noapte, am pus aluatul intr-un castron uns cu ulei, l-am acoperit cu folie alimentara si l-am dat la frigider peste noapte.
 Pentru persoanele care nu gatesc vampire-style, dupa lasarea intunericului, aluatul se lasa la dospit 2 ore intr-un loc cald, pana isi dubleaza volumul.
  Se tapeteaza tava cu hartie de copt unsa cu ulei, se intinde cu degetele aluatul dospit in tava, apasand ici-colo pentru a forma mici gropite. Se unge aluatul cu ulei de masline si se presara deasupra 1 lg-ta za'tar, home-made in cazul meu (il puteti cumpara gata facut de la magazinele cu specific sau, pentru cei curajosi in puteti face chiar voi acasa, reteta aici, e foarte simplu de facut).
  Se lasa aluatul sa se dospeasca din nou inca o jumatate de ora, apoi se coace 15-20 minute in cuptor la foc mediu.

   In timp ce painea din cuptor raspandea un miros imbietor, am dat pe razatoare 1 castaravete semimutant de sera, caruia i-am dat un praf de sare si l-am lasat la scurs 20 de minute.
 Am amestecat separat 4 lg smantana, zeama de la o jumatate de lamaie, 2 lg ulei de masline, usturoi zdrobit, dupa gust, 1 lg-ta menta uscata, patrunjel tocat si un praf de sare si piper.
 In mixtura asta se adauga castravetii scursi de zeama si se amesteca. E voila: tzatziki!

Ce a urmat e lesne de dedus: am mancat de am crapat!!! Da dragii mei, painea arabeasca cu tztaziki grecesc, o combinatie ideala!
   

0 comentarii:

Trimiteți un comentariu